Vremea în Predeal

Usage:
Varietatea şi multitudinea atracţiilor turistice din zona Predealului fac ca aici timpul să pară mai scurt iar alegerea modului de a petrece timpul liber să fie uneori foarte dificilă. De aceea ne permitem să vă dăm câteva sugestii:

Dacă sunteţi iubitori ai muntelui şi preferaţi drumeţiile, puteţi alege trasee mai dificile sau mai uşoare, cu destinaţii precum Cabana Trei Brazi, Cabana Diham, Cabana Secuilor, Pârâul Rece, Susai, Cheile Rasnoavei sau …
in funcţie de posibilităţile de deplasare, puteţi opta pentru excursii mai lungi şi vizitarea unor obiective mai îndepartate precum Peştera Dambovicioara, Poiana Braşov, Cota 1400, Cascada Urlătoarea, Babele şi multe alte atracţii naturale din zonă.
Celor pasionaţi de sporturile de iarna le recomandam patinoarul şi pârtia de schi din Predeal – Clabucet – precum si partiile din statiunile invecinate: Sorica - Azuga şi Calinderu - Buşteni; iar pentru agrement şi relaxare vă recomandăm complexul acvatic din Braşov.

Amplasarea Predealului favorizează vizitarea a numeroase obiective şi vestigii istorice, precum Cetatea Raşnovului, Castelul Bran, Castelul Peleş, Biserica Neagră din Braşov sau Muzeul Cinegetic de la Posada.

Dacă nici una dintre aceste alternative nu v-a trezit interesul, cu siguranţa veţi fi incantaţi să participaţi la evenimentele şi manifestările culturale care au loc în fiecare an în Predeal cât şi în localităţile învecinate. Veţi regăsi tradiţiile populare la “Ravasitul oilor”, veţi gusta din preparatele traditionale româneşti la “Festivalul Brânzei şi al Pastramei”, veţi admira demonstraţiile de artă cavalerească la Festivalul Medieval din Cetatea Raşnovului şi vă veţi bucura de prezenţa şi prestaţia a numeroase nume sonore din show-biz-ul românesc la festivalurile Azuga, Sinaia Forever, Zilele Zăpezii sau Zilele Branului.